joi, 10 decembrie 2009
Ce înseamnă să fii sanitar priceput - impresii de la concursuri
Ce înseamnă să fii Sanitar priceput?
A fi sanitar priceput înseamnă să avem suferinţa unui om în propriile noastre mâini. Când acordăm îngrijiri medicale unui pacient, trebuie să ne punem speranţa că îl vom îngriji în mod corespunzător, astfel încât pacientul să scape teafăr.
Calmând pacientul, de multe ori se întâmplă ca acesta să nu se vindece doar fizic, ci şi moral.
Când acordăm îngrijiri medicale unui accidentat, trebuie să îl tratăm ca pe o persoană dragă, indiferent de religie, etnie sau de starea sa civilă.
Mereu trebuie să lucrăm împreună cu cei din echipă, ca şi cum aceştia ar fi fraţi cu noi.
După ce vedem că un pacient se face bine, noi ne simţim mulţumiţi, deoarece am văzut cum am salvat o viaţă.
Scriban Valentin, clasa a VI-a B
Cum este să trăieşti pentru a salva vieţi?
Concursul „Sanitarii pricepuţi” ne ajută să descoperim lucruri pe care nu le putem înţelege altfel. Ne pregăteşte pentru viaţă şi ne îndrumă pe calea cea bună. Având experienţă, putem câştiga, dar mai sunt situaţii când nu tot ce vrei ţi se îndeplineşte. Nu ne descurajăm, deoarece prin acest concurs se câştigă experienţă.
Acest concurs ne dezvoltă spiritul de echipă. Colaborând cu colegii şi ajutându-ne la nevoie, putem ajunge să descoperim lucruri cât mai interesante. Nu ştii ce-ţi oferă viaţa dar, pregătindu-te, poţi trece cu uşurinţă peste toate necazurile vieţii. Poţi salva multe vieţi oferind primul ajutor.
Unii copii ignoră acest concurs dar mai tarziu le va părea rău. Acest concurs este şansa noastră de a urca pe culmile vieţii.
Clasa a VI-a C
"Sanitarii Pricepuţi" nu este un simplu concurs
Hmm .. Sanitarii pricepuţi? ..
Sună bine dar şi interesant, sună chiar tentant :)
Concurs, confruntări cu diverse echipe, care mai de care mai pregătiţi, mai nepregătiţi, emoţii, dorinţa de a învinge, de a fi pe primul loc, vă zic eu e mai mult decât un joc.
Acest concurs ne-a marcat pe toţi, ne-a lăsat amintiri plăcute, momente de neuitat. Nu este nevoie de multă pregatire, ambiţie să ai şi totul vine de la sine... Aşa gândeam noi chiar de la începutul clasei a 5-a.
"Sanitarii Pricepuţi" nu e un simplu concurs, este o experienţă şi se bazează pe toţi participanţii, nu doar pe cei care câştigă. Nu contează că eşti mic sau mare, ai şansa să fii cel mai tare. Mici sau mari, dar sunt "pricepuţi", sunt capabili şi se pricep la toate, dornici să înveţe lucruri noi. Merită să încerci şi tu, niciodată să nu spui Nu. Mereu eşti pregătit, deci HAI SI TU!
Larisa şi Ciprian (din îndepărtata Portugalie)
Amintiri
Am participat şi eu cu mare drag la acest concurs când s-a desfăşurat atunci, pe vremea noastră.
A meritat efortul şi am câştigat chiar locul I... Din această experienţă am avut ce învăţa, dar rămâne plăcută şi amintirea distracţiei.
Vă pup pe toţi şi nu v-am uitat, mai ales pe foştii profesori.
Anca Opariuc - studentă, anul I
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu